Primarul a hotărât dă ia în sfârşit atitudine faţă de operatorul care ne furnizează energie electrică în oraş, compania Enel. Şi aceasta datorită repetatelor rânduri în care Timişoara a rămas fără lumină pe străzi şi chiar şi în locuinţe, dar mai ales datorită faptului că mai există şi alte variante de furnizori pe piaţă.

Dacă nu vedem un proiect de investiţii pentru îmbunătăţirea situaţiei e timpul să renunţăm la serviciile Enel. Există concurenţă pe piaţă. Mai rău de atât nu se poate. Vom ieşi pe bursă, vom urma procedurile legale. Simplul fapt că ne-au fost parteneri până acum nu este un motiv pentru a continua, fie şi cu preţuri mai scăzute”, a declarat Nicolae Robu.

Contractul cu Enel a fost resemnat anul trecut de către viceprimarul Traian Stoia, în care este stipulat că o pană de curent are termen de rezolvare în 24 de ore. Municipalitatea nu mai acceptă astfel de condiţii, anunţă primarul: „în repetate rânduri mi-am exprimat nemulţumirea faţă de serviciile furnizate de Enel (…) Din păcate, după ce într-o vreme am avut senzația că situația s-a îmbunătățit, constat că din nou sunt foarte frecvente penele de curent la iluminatul stradal şi, mai mult decât atât, am fost informat pe Facebook că în Freidorf a fost zilele trecute o cădere de tensiune generală, oamenii au rămas fără curent şi în locuinţe… Este inadmisibil, un asemenea operator nu are ce căuta pe piaţă”.

Anul trecut compania Enel a încasat aproape 8 milioane de lei de la Primăria Timişoara, tariful fiind de 225 lei/MWh fără taxe şi de 137 lei/MWh după orele 22.

Lista furnizorilor de energie electrică dintre putem alege noul furnizor cuprinde 82 de firme, între care Grivco, Alro, Luxten sau Nuclearelectrica. Consumatorul de energie electrică poate încheia contracte pentru furnizare cu orice companie care deţine licenţă de furnizare a energiei electrice şi care activează în piaţa cu amănuntul. Până la sfârşitul anului 2017 întreaga piaţă de energie electrică va fi liberalizată, astfel încât toţi consumatorii casnici vor trebui să îşi negocieze alte contracte.

Andreea Vasilescu