
Un supermarket din Timișoara care fusese închis de primărie în urmă cu o lună și-a deschis din nou porțile. Începând de sâmbăta trecută, magazinul funcționează în regim normal, la fel ca și înainte de a-i fi oprită activitatea.
Vorbim de supermarketul Side Trading, situat în vecinătatea centrului comercial Euro, care comercializează produse de curățenie (săpun, șampon, detergent, balsam, soluții, accesorii etc.) la prețuri care în multe cazuri erau mai mici decât cele din marile lanțuri comerciale din Timișoara.
Side Trading a fost închis întrucât nu deținea autorizație de funcționare, deși în spațiul public au apărut informații potrivit cărora această unitate ar fi deranjat unele activități comerciale. Primăria Timișoara a susținut însă că firma nici nu și-a depus dosarul pentru autorizare. Redeschiderea magazinului s-a făcut în multă liniște, fără un anunț prealabil, așa cum s-a întâmplat atunci când a fost vorba de închidere, chiar înainte de Sărbători, în cea mai bună perioadă pentru comercianți.
De două săptămâni, în urma unei decizii a instanței, s-a redeschis și unitatea comercială învecinată, Almira, care fusese închisă în același timp cu Side Trading.

