
Începute la 28 iunie 2021, lucrările de pe Bulevardul Cetății din Timișoara au avut termenul de finalizare a execuției de 30 de luni, adică la sfârșitul lui 2023. Proiectul intitulat „Reabilitare linii de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4, Bulevardul Cetății” – are o valoare totală de peste 110 milioane de lei, dintre care aproape 77 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, contractul de finanțare din fonduri europene fiind semnat în 14 decembrie 2023, între ADR Vest și Primăria Timișoara.
Cum trebuie să arate bulevardul? „La finalul proiectului, atât linia de tramvai, cât și trama stradală vor fi reabilitate pe o lungime de 3,5 kilometri; va fi amenajat un traseu de piste de biciclete de o parte și alta a Bulevardului Cetății, pe o lungime de 2,88 km. Se va crea un culoar pietonal prin modernizarea trotuarelor pe o lungime de 3,67 km. De asemenea, vor fi amenajate spațiile verzi pe o lungime de 1,88 km, iar iluminatul public va fi amenajat pe o lungime de aproape 3,4 km. Pe traseul tramvaiului vor fi amenajate 9 stații publice de transport modernizate, 5 sisteme noi de bike-sharing și 3 sisteme de management al traficului. De asemenea, vor exista 4 tipuri de măsuri de accesibilizare – marcaj tactil, rampe de acces şi sisteme acustice a instalaţiilor de semaforizare. În total, vor fi aproape 20.000 de metri pătrați de spații verzi modernizate și aproape 1.000 mp de spații verzi noi”, au explicat reprezentanții ADR Vest.
În privința aspectului lucrării, au existat comentarii referitoare la îngustimea benzilor de circulație. „Spațiul este limitat și nu vrem să înghesuim pietonii și bicicliștii la marginea drumului cu restul rămas și vrem să avem piste de biciclete sigure și late. Vrem să avem spațiu pentru pietoni. Al doilea motiv este că nu vrem să se circule în mijlocul orașului ca pe o autostradă. Noi credem că trebuie să avem un trafic sigur și echitabil pentru toată lumea, adică și pietoni, și bicicliști, și șoferi. Așa că cele două benzi, chiar dacă sunt mai înguste decât poate pe alte bulevarde în Timișoara, sunt suficiente pentru ca toată lumea să circule în siguranță”, a fost explicația oficialilor primăriei.
Alte probleme, vizibile cu ochiul liber? Una ar fi nesimțirea cetățenilor care aruncă deșeuri în aceleași locuri de pe spațiile verzi, ignorând noile coșuri de gunoi, la pachet cu impotența autorităților, care i-ar putea prinde pe contravenienți dacă și-ar dori cu adevărat. O a doua ar fi stațiile de tramvai destul de înghesuite (cu extensie pe băncuțe sub cerul liber), iar o a treia - faptul că parii care sprijină copăceii proaspăt plantați sunt mai groși decât puieții, ceea nu pare deloc încurajator.
În rest, poate va trece și tramvaiul, din nou, pe linia 4, după ce binevoiește primăria să recepționeze lucrarea, că s-au săturat locuitorii din zonă să tot aștepte...

