Prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a prezentat un bilanț al activității instituției pe anul 2023. Dintre toate datele, veștile cele mai bune vin dinspre partea de fond funciar. În 2023 a fost deblocată Legea 87/2020 privind atribuirea terenurilor aferente caselor de locuit. Demersurile cetățenilor nu aveau efect și nu se făcea nimic pentru că se spunea că legislația nu e clară, dar în Timiș s-a reușit stabilirea unei proceduri valabile la nivelul județului. Deocamdată, se lucrează „la foc continuu”, iar Mihai Ritivoiu speră ca până la Paști să se ajungă la zi cu dosarele, iar terenurile să fie și atribuite.

O altă activitate coordonată de Instituția Prefectului este cea a seviciului de permise și înmatriculări auto, unde, din păcate, mai sunt întârzieri, mai ales în procedurile de obținere a permiselor de conducere. Serviciul se află într-o „situație delicată de personal”, adică din cele 44 de posturi din schemă sunt ocupate 32, iar efectiv lucrează doar 26 de angajați, restul fiind detașați sau în concedii de boală ori maternitate.

O notă optimistă vine și de la aprobarea creșterii salariilor pentru angajații din prefecturi, creștere cuprinsă între 20 și 40 de procente, măsură în urma căreia Mihai Ritivoiu speră să se mai oucpe din posturile libere, deocamdată, desigur, doar prin transfer, pentru că angajările propriu-zise sunt blocate.