
Proiectul organizării și funcționării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza Municipiului Timișoara, pentru anul școlar 2024-2025 a fost avizat de Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Acesta a fost aprobat în plenul Consiliului Local Timișoara. Modificările sunt de ordin administrativ și vin în urma aprobării noii Legi a învățământului preuniversitar.
Concret, pentru Municipiul Timișoara, noile prevederi legislative determină fuzionarea prin absorbție a unor unități de învățământ. Școala Gimnazială „Dimitrie Leonida” va fi preluată de către Școala Gimnazială nr. 19 „Avram Iancu” și Școala Gimnazială „Rudolf Walter” va fi preluată de Liceul Teoretic „William Shakespeare”. Elevii nu vor fi mutați, ci vor învăța în aceleași spații.
Este vorba de o reorganizare administrativă, iar elevii școlilor vizate vor învăța în aceleași spații ca până acum. Noua lege ne cere foarte clar să nu avem unități școlare cu personalitate juridică cu mai puțin de 300 de copii, a anunțat conducerea primăriei.
Schimbările legislative aduse de noua Lege privind învățământul preuniversitar (Legea nr. 198/2023) au determinat reorganizarea unor unități de învățământ pentru anul școlar 2024-2025. Legislația anterioară (Legea nr. 1/2011) era mai flexibilă și permitea organizarea de unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, pe baza criteriului nevoilor locale, chiar dacă nu îndeplineau cerința numărului minim de 300 de elevi. Noua lege elimină criteriul nevoilor locale care permitea în mod explicit înființarea unei instituții de învățământ cu personalitate juridică în funcție de contextul și de cererea locală.

