
În cadrul unei ceremonii desfășurate sâmbătă, la Cinema Timiș, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit Premiul Timișoara pentru Valori Europene. Premiul a fost înființat anul trecut și a fost aprobat în unanimitate de consilierii locali, iar juriul care a decis cine îl va primi a fost format din scriitorul Mircea Cărtărescu, ambasadoarea României la UNESCO Simona Miculescu, dirijorul Cristian Măcelaru, regizoarea de film Anca Miruna Lăzărescu, judecătoarea la Curtea Penală Internațională Iulia Motoc, criticul literar Adriana Babeți și primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
„Premiul pe care orașul l-a înființat anul trecut înseamnă mai mult decât o recunoaștere a unei personalități importante. Este o declarație că Europa nu este doar o locație geografică sau o entitate politico-administrativă pentru noi, ci o parte integrantă a identității, istoriei și viitorului nostru - un viitor pe care îl modelăm împreună”, „Modestia Maiei Sandu bate la ochi într-o lume politică dominată de aroganță. Emană o simplicitate elegantă cu care redefinește preconcepțiile noastre despre cum trebuie să arate puterea. Capacitatea sa de a transforma vulnerabilitate în forță este o sursă de încurajare într-o regiune extrem de vulnerabilă”, „Umanitatea și bunul simț al Maiei Sandu ne dau speranța că vulgaritatea, agresivitatea, tupeul, toate acele ingrediente care poluează cultura politică în întreaga lume, pot fi combătute nu cu aceeași monedă, ci cu seninătatea hotărâtă a unui om corect” s-a arătat, printre altele, în Laudatio-ul citit de primarul Timișoarei.
La rândul său, după primirea distincției, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus: „Orașul dumneavoastră are o semnificație profundă în istoria modernă a Europei și, prin spiritul său de deschidere și prin lupta sa pentru libertate și dreptate, reprezintă un simbol al valorilor europene. (...) Un premiu pentru valori europene este o oportunitate să discutăm despre pericolele asupra acestora și despre cât de ușor le putem pierde. Un război la hotarul nostru părea incredibil acum câțiva ani, dar iată că dreptul internațional a fost încălcat, granițele nu au contat, iar valorile europene, valorile umane au fost călcate în picioare. (...) Vom avea multe alegeri în anul care vine, dar cel mai mult aceste alegeri vor fi anume despre valori. Și sper foarte mult că cetățenii lumii vor alege bunul simț, curajul, omenia, cinstea, adevărul și libertatea. Și pacea. (...) Primesc acest premiu ca pe un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi de a duce până la capăt lupta pentru libertate - o luptă dreaptă, legitimă și necesară pentru viitorul nostru și al întregului continent!”.
De remarcat faptul că pe parcursul întregii ceremonii primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a purtat un elegant costum bleumarin, cămașă albă și o cravată bine asortată. Un singur lucru a lipsit - sau nu? - eșarfa tricoloră, despre care Codul administrativ, la capitolul Drepturile și obligațiile aleșilor locali, articolul 206 - Legitimația și semnul distinctiv ale aleșilor locali, aliniatul (7), spune: „Eşarfa în culorile drapelului naţional al României se poartă în mod obligatoriu la Ziua Naţională a României, la solemnităţi, recepţii, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor, indiferent de locul de desfăşurare a acestora”.

