Un oltean din Drobeta Turnu Severin, stabilit în Timișoara, vrea să devină primarul orașului de pe Bega. Cu un an în urmă, el intenționa chiar să înființeze Partidul Oltenilor, având pregătit chiar și un slogan. „E rândul oltenilor. Fii oltean, votează oltean, pentru viitorul orașului tău Timișoara”, era sloganul fondatorului acestei formațiuni politice care vrea să rupă tot în Timișoara. Numai că olteanul în discuție, pe nume Sorin Laurențiu Badea, începe să aibă probleme la locul de muncă tocmai datorită potențialului său politic, după cum susține.

Concret, Sorin Laurențiu Badea este asistent medical la Spitalul Clinic Municipal Timișoara, serviciu de la care este amenințat cu demiterea chiar de către directorul spitalului, Daniel Malița. „Viitorul primar al Timișoarei este amenințat cu demiterea de la Spitalul Clinic Municipal, datorită faptului că a avut tupeul să îl înfrunte pe managerul spitalului privitor la salariile mici, lipsa personalului, rata mortalității în spital și altele. Sporurile sunt tăiate sau nu mai există, se fac presiuni asupra angajaților, sunt aparate noi, de milioane de lei, care se strică lunar, este un dezinteres total din partea managerului incompetent. Se știe că managerul este pus în funcție de către primarului municipiului Timișoara. Mandatul îi expiră peste 6 luni”, spune olteanul, care i-a transmis un mesaj ferm directorului spitalului: „I-am spus clar că nu mai prinde un mandat când voi fi eu primar. Totul va fi transparent, nu politic”.