O comună de lângă Timișoara va fi beneficiara celor mai valoroase proiecte ale Consiliului Județean Timiș în următorii ani. „Întreaga zonă de vest a Timișoarei va avea de câștigat, generându-se o dezvoltare urbanistică și rezidențială foarte importantă”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Referirea este la comuna Ghiroda, unde vor fi implementate două mari proiecte. Primul dintre ele vizează coborârea de pe autostradă a drumului expres din dreptul aeroportului, cu o lungime de 8 kilometri, care va face conexiunea cu restul infrastructurii de transport. Cea de-a doua investiție se referă tot la un drum expres, care va ocoli Giarmata Vii, Ghiroda și Remetea, pornind din sensul giratoriu de la Centura Timișoarei și unindu-se cu sensul giratoriu de la Izvin. Drumul va avea o lungime de 10 kilometri și va fluidiza considerabil traficul, fiind o alternativă la DN 6.

Comuna Ghiroda a cunoscut o creștere demografică semnificativă în ultimii ani, ajungând la circa 12.000 de locuitori, neoficial, și 8.600, oficial. Ghiroda se remarcă prin serviciile culturale și mai ales sportive, clubul din localitate deținând nu mai puțin de 14 secții sportive, unde sunt cuprinși 650 de copii. „Toate activitățile sunt gratuite, vrem să promovăm sportul în rândul copiilor și de aceea investim serios în acest sector”, spune primarul Ionuț Stănușoiu.