S-a redeschis restaurantul unde inspectorii de la Protecția Consumatorului au găsit abateri grave, printre care chedere rupte cu rugină și insecte vii pe partea superioară, precum și mai multe ustensile neigienizate.

Vorbim de restaurantul Casa Bunicii 1, unde s-a decis oprirea temporară a activității, amenzi de 30.000 de lei, dar și retragerea de la comercializare a unei cantități de 70 kg. de alimente.

Acum, patronii spun că sunt în regulă, au fost remediate greșelile, iar activitatea a fot reluată: „Am redeschis ieri seara!. Am remediat toate problemele constatate de către inspectorii OPC. Dacă am fi fost niște oameni care doar caută să facă economie, bucătăria nu ar fi dotată astfel. Am fi avut frigidere de la Pepsi și am fi refolosit gălețile în care cumpăram smântâna.

Însă omul sfințește locul și oricât ai investi nu este suficient dacă nu respecți și procedurile.

De aceea de acum înainte vom avea un executive chef a cărui atribțtii includ verificarea zilnică a bucătăriilor noastre și instruirea personalului astfel încât să fim siguri că regulile de bune practici sunt mereu respectate.

Nu în ultimul rând, bucătăriile noastre sunt deschise și vă invităm oricând să vedeți modul nostru de lucru”.