
Fosta fabrică de pălării din Timișoara este de nerecunoscut. În locul întreprinderii unde au lucrat peste 500 de muncitori, dintre care 70 la sută erau femei, s-a ridicat un ansmblu rezidențial, format din două clădiri rezidențiale, una de birouri, magazine și spații de recreere.
În total sunt 236 de apartamente, cu două, trei și patru camere, având diverse tipologii. Invocând locația dintr-o zonă istorică pe malul canalului Bega (Splaiul Titulescu nr. 5), designul elegant și materialele de calitate, dezvoltatorii susțin că Paltim este mai mult decât o investiție într-un apartament sau spațiu de lucru, ci reprezintă un upgrade al nivelului de calitate a vieții.

Prețurile sunt pe și ele „upgrade”, adică cu mult peste apartamentele vechi din cartierele Timișoarei. De pildă, un apartament cu două camere de 52 de metri pătrați se vine cu 140.000 de euro plus TVA, adică 166.600 de euro. Un apartament cu 3 camere, de 72 metri pătrați, costă 186.000 de euro plus TVA, adică 221.340 euro.
Multora li se pot părea exagerate sumele solicitate, însă trebue știut că aproximativ jumătate dintre ele sunt deja vândute, deși lucrările nici nu au fost măcar finalizate. De-abia în luna aprilie se estimeză că se pot muta primii proprietari. Are lumea bani!

