Decizie a procurorilor în ceea ce îl privește pe unul dintre cei mai cunoscuți medici din Timișoara.

Medicul Marian Gașpar a fost prins, anul trecut, în flagrant, în timp ce lua mită.

Gașpar a ajuns în spatele gratiilor, în urma unui flagrant. Acum, la circa un an de șa acest moment, a fost trimis în judecată pentru faptele sale.

Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, medicul ar fi pretins indirect și ar fi primit de la șase pacienți sau de la aparținătorii acestora sume cuprinse între 100 și 2.000 de euro pentru intervenții chirurgicale.


Cardiologul timișorean a fost reținut după un flagrant, în timp ce primea suma de 1.000 de euro de la un pacient pentru o operație. Marian Gașpar are 63 de ani și conducea de două decenii secția de chirurgie cardiacă de la Institutul din Timișoara