Ecourile Capitalei Culturale Europene, cu bune și rele, s-au mai domolit. Am rămas iar cu ale noastre, inclusiv cu zona centrală de clădiri istorice, cu care ne place atât de mult să ne lăudăm. Multora dintre ele, într-adevăr, proprietarii le-au redat frumusețea, investind în reabilitare.
Altele, în schimb, au rămas tot coșcovite sau chiar dărăpănate. Am putea atrage atenția, măcar o dată pe an, asupra ruinei de la intersecția străzilor Emanoil Ungureanu și Eugeniu de Savoya. Până și placa anunțătoare de reabilitare e pe jumătate căzută.
Vizavi se află sediul societății Horticultura, reabilitat cu mândre termopane cu ramă de plastic la parter, în timp ce etajul e din cu totul alt film și secol. Imediat lângă grădinarii Timișoarei se găsește sediul Partidului România Mare filiala Timiș, cu tencuiala coșcovită, gratii la ferestre și lacăt la poartă.
Trecând spre Piața Libertății, ai parte de priveliștea uneia dintre cele mai neglijate clădiri publice din centru: Primăria Veche. Proprietarul este actuala municipalitate timișoreană, iar instituția care folosește clădirea este Universitatea de Vest. S-au semnat protocoale și s-au făcut promisiuni. Oricât de mult s-ar strădui unii și alții să întindă mesh-uri pe fațadă, nu pot acoperi în totalitate tencuiala căzută și nici bălăriile care se ițesc din acoperiș. Încă se mai văd repere ale trecutului: indicatorul de înălțime a orașului față de Marea Adriatică din vremea Imperiului Austro-Ungar și inscripția scrisă cu caractere arabe, având o caligrafie specifică de mijloc de Ev Mediu - ultima relicvă, poate, a stăpânirii otomane. Avem și o placă de marmură care amintește de trecerea lui Mihai Eminescu prin Timișoara, cu trupa de teatru Mihail Pascaly. În rest, la intrare, se răsfață o altă placă politică, a Partidului Mișcarea Populară.
Ne place sau nu, și asta e Timișoara, iar modul în care cei responsabili au grijă de clădirile ultracentrale spune ceva despre noi toți.
