Dacă acum câteva zile pe Bulevardul Republicii din Timișoara, în dreptul noului complex imobiliar Paltim, se mai puteau vedea copacii care au străjuit zeci de ani artera, situația s-a schimbat. Iată că autoritățile locale au permis măcelărirea copacilor, sub pretextul dezvoltării zonei sau cine știe ce cusur le-or fi găsit bieților arbori (că sunt bătrâni, bolnavi sau că făceau prea multă umbră, vorba marelui istoric).

Interesant ar fi de urmărit cine a aprobat măcelul copacilor de pe Republicii, pentru că partidul care administrează Timișoara ca pe propria moșie avea alte opinii în 2019. Astfel, la 14 septembrie 2019, la Congresul Național USR, domnul Dominic Samuel susținea că administrația locală acționează „ca o frână tristă, care are idei din secolul trecut, care măsoară modernizarea în copacii tăiați pentru realizarea de noi benzi auto”. Așa ceva...