Pe adresa redacției ne-a parvenit un mesaj emoționant, venit de la un pensionar din județul Hunedoara, căruia, după ce a fost internat la Spitalul Județean din Timișoara, suferind de o boală grea, viața i s-a schimbat în bine. Redăm în cele ce urmează mesajul cititorului nostru.
„Viața are mereu grijă să-ți arate când greșești. Doar să vrei să vezi și să recunoști.
Pe mine, bunăoară, m-a «aruncat» în brațele sistemului medico-sanitar, mai exact ale medicilor și personalului medico-sanitar din Spitalul Clinic Județean de Urgență «Pius Brânzeu» Timișoara sau Spitalul Județean Timișoara, cum este mai cunoscut.
O boală grea și urâtă despre care nu am să vorbesc acum pentru că altul este motivul acestor rânduri, mă încearcă de un an de zile, așa încât am avut ocazia să văd cu ochii mei, să simt pe pielea mea, ce oameni extraordinari luptă în această instituție pentru a reda oamenilor o viață normală. Dar și mai îmbucurător este faptul că am avut prilejul de a vedea că România are tineri minunați care vor prelua ștafeta, doar că aici va fi nevoie de implicarea autorităților de stat si administrative, a factorilor politici, pentru a le asigura acestora motivația de a nu pleca pe alte meleaguri.
Ca să închei si să nu devin plictisitor, țin neapărat să-mi exprim toată gratitudinea și respectul echipei de cadre medicale a secției Chirurgie II, d-lui conf. univ. dr. Amadeus Dobrescu și echipei sale de medici rezidenți (acei tineri minunați despre care vorbeam), dr. Capitanio Marco, dr. Epure Paul, dr. Vlad Drăgunescu și nu în ultimul rând asistentelor și infirmirelor Secției Chirurgie II, condusă de prof. dr. Cristian Duță.
Nu pot uita să mulțumesc astăzi, deși cu întârziere, pentru care îmi cer iertare, si personalului secției Diabet-Nutriție a aceluiași spital, echipei conf. univ. dr. Alin Albai, dar și celor de la Gastroenterologie , d-nei prof. dr. Roxana Șirli.
Le mulțumesc tuturor pentru atenția și buna îngrijire și afirm cu toată responsabilitate că odată ajuns pacientul în acest spital este «pe mâini bune».
Mare, mare păcat că acești oameni nu au încă, după atâția ani, și condițiile tehnice și materiale pe care le merită !
Nu am cum mulțumi lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate, pentru oamenii pe care i-a scos în calea mea spre ajutor.
Mulțumesc tuturor și rog pe bunul Dumnezeu să le dea sănătate și putere pentru a-și îndeplini nobila misiune!
Mircea Nedelcu, pensionar, Hunedoara, jud. Hunedoara”.
