
Bugetul orașului propus de Primăria Timișoara pentru anul 2024 a fost aprobat de consilierii locali, cu unanimitate. Suma totală de 2.526.886.930 lei reprezintă o creștere față de anul trecut. Pentru funcționarea orașului este prevăzută suma de 1,23 miliarde de lei. Din acești bani se asigură transportul în comun, termoficarea, curățenia, întreținerea și extinderea spațiilor verzi, iluminatul public, ordinea publică, asistența socială, locuințe, cultură, sport. Ca răspuns la nevoile timișorenilor, primăria susșine că sunt alocate mai multe fonduri pentru reparații trotuare, amenajarea de locuri de parcare, plantarea și întreținerea spațiilor verzi din cartiere și pentru o mai bună funcționare a iluminatului public. În plus, vor fi acordate subvenții de 300 de milioane de lei pentru transportul public și de furnizarea agentului termic.
La secțiunea de dezvoltare, alocarea financiară este de 1,28 miliarde de lei. Cea mai mare creștere este prevăzută la investițiile în educație, care însumează aproape 20% din bugetul de dezvoltare al orașului. Pe lista investițiilor se regăsesc și Arena „Eroii Timișoarei” bulevardul Vidrighin, pasajul Solventul, pasarela Gelu, pasarela îndrăgostiților, Clinica de Balneologie, Clinica ORL, corpul B al Spitalului de Copii, cinematografele Studio și Dacia și altele. Pentru modernizarea transportului public sunt prevăzute 421 de milioane de lei, atât pentru achiziția de mijloace de transport nepoluante, cât și pentru modernizarea liniilor de tramvai.
De asemenea, se continuă ideea de regenerare urbană pentru piețele Traian, Mocioni și Victoriei.
Toate datele pot fi consultate pe site-ul Primăriei, accesând linkul: https://buget.primariatm.ro.

