În Timișoara există un cimitir care are program de vizitare, morții fiind priviți ca pacienții de la spital. Locația este deschisă de duminică până joi, între orele 8-15, vinerea și sâmbăta fiind închisă. Mai mult, accesul în cimitir este permis doar cu capul acooperit, lucru stitpulat clar pe un afiș.

Vorbim de Cimitirul Evreiesc din Calea Lipoevei, care se întinde pe o suprafață de 8 hectare și cuprinde nu mai puțin de 18.000 de morminte. Majoritatea sunt foarte vechi, unele dintre ele datând chiar de la înfințarea cimitirului, adică în jurul anului 1.500. Nu e de mirare că foarte multe dintre morminte nu mai sunt îngrijite, timpul așternând uitarea care vine implacabil în astfel de cazuri.

„Noi ne străduim să le ținem într-o stare cât de cât bună, dar comunitatea evreisască este foarte mică și nu sunt fonduri. În plus, cimitirul e foarte mare, are 8 hectare, nu ai cum să ai grijă de toate mormintele, mai ales că nici vizitatori nu prea sunt. În 90 la sută din cazuri nu mai vine nimeni pe la morminte, vă dați seama, sunt foarte vechi”, spune un angajat al cimitirului.

Poate ar fi nevoie și de o intervenție mai hotărâtă a Primăriei Timișoara, ca să nu fie dați complet uitării cei care își duc somnul de veci în acest cimitir.