Atac suburban la adresa primarului unei comune de lângă Timișoara. Acesta a fost agresat verbal chiar în biserică de către un competitor politic, reprezentant al AUR.

Este vorba de Claudiu Mihălceanu, primarul comunei Giarmata, care a transmis următorul mesaj: „Astăzi am fost agresat verbal de un membru AUR, în biserică, mai exact de dl Adamescu, care n-a ținut cont nici de locul în care se află și nici de cei din jur, care erau acolo pentru a se ruga. Părinții mei m-au educat să am respect față de oameni și bun simț și orice mi-ar face sau zice acești indivizi, nu voi răspunde cu aceeași monedă! Vă încurajez pe toți să sunați la poliția locală dacă treceți prin momente similare cu cel prin care am trecut eu, indiferent despre cine este vorba.

Vreau să fac un apel public la decență și, mai ales, vreau să le transmit competitorilor mei electorali, pe această cale, că rămân același om educat, că sunt deschis să vorbim oricând despre proiecte și soluții și că nu mă intimidează un astfel de comportament. Nu accept ca această competiție democratică să se transforme în război în stradă”.