Instituția Prefectului județului Timiș a găzduit, în aceste zile, un eveniment dedicat colaborării pentru asigurarea securității locurilor de cult, eveniment co-organizat cu Institutul Intercultural Timișoara. Evenimentul a fost moderat de subprefectul Sorin Gabriel Ionescu.

Institutul Intercultural Timișoara (IIT) este partener în cadrul proiectului european „SHIELD - Soluții pentru îmbunătățirea protecției locurilor de cult împotriva pericolelor teroriste pe baza cooperării interconfesionale”, co-finanțat de Comisia Europeană. În acest context, IIT a contribuit la realizarea unor analize și formularea de recomandări la nivel european și a invitat, cu sprijinul Instituției Prefectului județului Timiș, la un dialog pe tema colaborării în vederea asigurării securității locurilor de cult din județul Timiș, reprezentanți ai instituțiilor publice județene și locale cu atribuții în asigurarea securității locurilor de cult, a comunităților și a evenimentelor religioase, precum și reprezentanți ai diferitelor confesiuni religioase.

Evenimentul a oferit ocazia pentru: prezentarea politicilor și practicilor europene cu privire la asigurarea securității locurilor de cult, a comunităților și evenimentelor religioase, inclusiv a rezultatelor proiectului European SHIELD; discutarea între cei prezenți a modalităților prin care se poate îmbunătăți atât colaborarea dintre instituțiile și comunitățile relgioase și instituțiile publice responsabile de asigurarea securității, cât și colaborarea interconfesională.

Uniunea Europeană acordă o atenție deosebită sprijinirii, pe de o parte, a autorităților publice în vederea asigurării unui tratament egal al comunităților religioase în asigurarea protecției acestora și pe de altă parte, a comunităților religioase în dezvoltarea de rețele de sprijin și solidaritate la nivel local.