Ne aflăm în plin sezon de recucerire a electoratului timișorean, într-o frenetică operațiune care include - după un calm de vreo trei ani - rețele sociale de toate tipurile și adresându-se tuturor vârstelor. Deși avem un elan de socializare general, online și natur, incluzând elevi de gimnaziu, seniori, câini vagabonzi, doamne centenare, sportivi îmbrăcați în alb-violet (asta după declarația fermă că aceste două culori n-ar însemna nimic pentru Timișoara), poate se cuvine ca omul de rând să facă - de exemplu - o plimbare până la sediul municipalității, în curtea din spate, pentru a vedea ce s-a realizat concret în acest mandat.
Fațada e la fel de coșcovită ca acum trei ani și ceva, când se afla în lucru. S-a reparat parcarea - cum altfel? - dar atât. Faptul că o clădire reprezentativă pentru oraș și locul de muncă, în fond, al administrației arată atât de neîngrijit nu pare de bun augur. Nici în partea „de la stradă”, primăria nu arată grozav, aici triumfând jardinierele cu prea iubitele „plante perene”, unele uscate de-a binelea, altele lăbărțate în apropiere și chiar în fața Operei. Ciudat, asta se întâmplă în vreme ce societatea de profil își face treaba cât de cât onorabil în restul orașului. Dacă ar fi să credem că spiritul gospodăresc al unei administrații se vede începând de la locul de muncă, concluzia o poate trage fiecare, din imagini.
