
Una dintre cele mai mari companii din Timișoara trece printr-o criză internă fără precedent. Acuzațiile sunt atât de dure, încât dacă s-ar confirma, am avea de-a face cu fapte intolerabile în relațiile de muncă: discriminare, pile, muncă neplătită și multe alte abuzuri.
Vorbim de firma „Flextronics” Timișoara (fostă „Solectron”), unde sindicatul susține că s-a creat o „mafie” de interior, unde cei cu pile sunt tratați regește, iar restul sunt umiliți și nu li se plătește munca.
Cel mai recent exemplu de discriminare s-a petrecut de 8 Martie, când angajatele fără pile au primit o garoafă ofilită și 100 de lei impozabili, în timp ce cele agreate de conducere au fost invitate la restaurant, unde s-a ținut o petrecere. Iată scrisoarea trimisă conducerii de către sindicat:
„În atenția conducerii Flextronics,
SINDICATUL LIBER SOLECTRON TIMIȘOARA vă prezintă cum cei din conducerea Flextronics Timișoara își încalcă propriul regulament de ordine interioară și practic operatorii sunt furați la salariu!
În attach aveți captură de ecran din regulamentul intern ce spune clar termenul în care angajații trebuie anunțați de modificare de program de lucru, să nu mai vorbim de «consultarea sindicatelor»; în realitate noi nu am fost consultați niciodată!
În fapt, de multe ori, operatorii sunt anunțați cu o zi înainte sau cu câteva ore de a merge la muncă să nu mai vină «că nu e componenta...». MAI MULT, ÎN LOC SĂ FIE PLĂTIȚI CU 75% ,PUR ȘI SIMPLU LE SUNT SCĂZUTE DIN NORMATIV SAU SUNT OBLIGAȚI SĂ ÎȘI IA ZILE DE CONCEDIU DE ODIHNĂ!!!
DEȘI AM TOT ATRAS ATENȚIA ASUPRA ACESTEI ILEGALITĂȚI, OBSERVĂM CĂ CELOR DIN CONDUCEREA FLEXTRONICS TIMIȘOARA NU LE PASĂ DEORECE SUNT PROTEJAȚI DE CORPORAȚIE ȘI INSTITUȚIILE STATULUI ROMÂN...
ASTA ARATĂ CE FEL DE CONDUCERE ESTE LA NIVELUL CORPORAȚIEI, CE MENTALITATE ARE: STĂPÂNII - SLUGILE - SCLAVII!!!
Despre modul cum au fost umilite operatoarele de 8 martie («ne-au dat o garoafă ofilită și 100 lei impozabili»), în timp ce «gașca» (cam aceeași dacă suntem atenți la postările repetate de pe pagina Flex), «au fost răsfățate» în local, NU SE SESIZEAZĂ AȘA-ZISA ETICĂ DIN CADRUL CORPORAȚIEI?
NU NE ÎNTREBĂM CÂT E DE «ETIC» SĂ FII «VOLUNTAR» ÎN TIMPUL PROGRAMULUI DE LUCRU ȘI «SCLAVII» SĂ LUCREZE ȘI PENTRU TINE??
«RĂSFĂȚUL», «VOLUNTARIATUL»... ÎL FACI ÎN TIMPUL LIBER ȘI PE BANII TĂI PERSONALI (DACĂ NU E O FORMĂ DE «MITUIRE» A ȘEFILOR PENTRU A PROMOVA ȘI OBȚINE MAJORĂRI SALARIALE)...
O STRUCTURĂ GEN MAFIE CE MERGE PE MAI MULTE PALIERE ÎN JOS???
SINDICATUL LIBER SOLECTRON TIMIȘOARA
FLEXTRONICS TIMIȘOARA
ROMÂNIA”

