În Timișoara există o piață cu produse exclusiv de la producători, dar care este prea puțin cunoscută. Locația este curată, cochetă și aranjată, cu căsuțe unde se practică un comerț civilizat, iar produsele sunt la prețuri accesibile.

Sunt în total 16 căsuțe, pentru care comercianții, în exclusivitate producători, plătesc 300 lei pe lună. Piața este deschisă doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică și se află în curtea fostei facultăți de agronomie din Calea Aradului, actualmente Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai” Timișoara.

Acolo se găsește salată la 3 lei/legătura, ceapă verde la 2 lei/legătura, mere la 6 lei/kilogram, brânză la 50-55 lei/kilogram, cartofi la 4 lei/kilogram, dar și alte alimente de la producători, precum miere, carne și produse din carne sau murături. Există și o mică zonă destinată vânzării de flori.

„Încet-încet, începe să vină mai multă lume, dar nu e clientela care există în Piața volantă de la stadion, unde, din păcate, sunt tot mai mulți bișnițari. Eu cred că după ce piața de la Agronomie o să devină mai cunoscută, vor începe să vină tot mai mulți cumpărători, pentru că aici sunt produse de la producători”, spune un comerciant de la piața din curtea universității.