Alegerile din 9 iunie încep cu stângul din punct de vedere organizatoric. Primele măsuri luate pentru asigurarea cadrului necesar desfășurării în condiții legale a procesului electoral au generat, deja, nemulțumiri în rândul celor care doresc să facă parte din birourile electorale de circumscripție.

Mai exact, este vorba de lipsa de transparență manifestată cu ocazia desemnării președinților și locțiitorilor birourilor menționate, proces care s-a derulat în mare taină. Inițial, pe site-ul Tribunalului Timiș a apărut informația că tragerea la sorți a președinților și locțiitorilor urma să aibă loc ieri, 11 aprilie, la o oră extrem de matinală, 7,30 (?!). Ulterior, un reprezentant al Autorității Electorale Permanente (AEP) a transmis pe grupul de comunicare internă al secretarilor de UAT-uri că rezultatele vor fi publicate pe site-ul prefecturii. În mod bizar, după câteva ore, același reprezentant a revenit și a comunicat că cei aleși vor fi anunțați telefonic, fără a oferi explicația pentru care nu se mai publică listele, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată.

În aceste condiții, listele nu s-au mai publicat nici pe site-ul tribunalului, nici pe cel al prefecturii, această lipsă de transparență generând suspiciuni cu privire la cât de aleatorie a fost această tragere la sorți. Concret, în rândul secretarilor există temerea că foarte mulți judecători sunt privilegiați din acest punct de vedere, fiind desemnați în birouri electorale din localități aflate în apropierea instanțelor unde lucrează. În schimb, secretarii de UAT-uri, cărora oricum le revine cea mai mare parte a activității, sunt trimiși în localități la distanță mai mare, departe de gradul de confort de care se bucură mulți judecători.

Dincolo de această lipsă de transparență care aruncă o doză de neîncredere în procesul electoral, este ciudată și prezența judecătorilor în astfel de birouri electorale, în condițiile în care mulți dintre ei se plâng că au un număr foarte mare de dosare de soluționat și așteaptă luni bune pentru a-și motiva deciziile.