Să te afli într-un oraș mare și aglomerat și să dai de o stradă cu o atmosferă, să-i zicem, rurală, nici măcar nu e un lucru atât de rău. Aici natura nu e deranjată (aproape) de nimeni, iar nici una dintre administrațiile postrevoluționare nu pare să se fi aventurat atât de departe în adâncul cartierului Iosefin.
Strada Mangalia - căci despre ea e vorba - are un carosabil îngust, de vreo două benzi și ceva, deși este suficient de lată. La un capăt are un hotel, la celălalt Bega, iar de-a lungul se află sediul Uniunii Sârbilor, un cabinet medical și altele. În rest, fiecare a făcut cam ce a vrut în fața casei. Unii au parcat o grămadă de autovehicule (multe cu numere din alte țări), alții au pus flori, unii au amenajat spațiile, alții le-au lăsat în voia naturii, după bunul plac. Dacă faci fotografii cu devălmășia motorizată, te trezești certat de o doamnă vigilentă, cu mătura în mână, semn că amorțeala e doar aparentă. Sunt mulți copaci și flori, umbra se anunță deasă, iar asta te-ar putea face să te gândești la un mediu oarecum de la sat, dar unul nederanjat de vreo autoritate. O fi bine, o fi rău?
