
Primăria Timișoara va interveni în zona Pădurii Verzi, unde Ocolul Silvic Timișoara și specialiștii municipalității au identificat mai mulți copaci uscați, bolnavi sau loviți de fulger, care prezintă pericol pentru cetățeni. Astfel, au fost marcați 69 de arbori, cu un volum de 220 mc de lemn, care vor fi tăiați în baza Codului silvic, cu aviz de la Agenția de mediu.
Intervențiile sunt programate începând de marți, 16 aprilie, în fața Muzeului Satului Bănățean, în zona Behela și pe Aleea Pădurea Verde. În cazul în care în zonă nu va avea loc o împădurire prin regenerare naturală, în anul 2026 se va interveni prin plantări.
Primăria are în derulare, de mai multă vreme, un proiect de amenajare a Pădurii Verzi ca pădure-parc, aflat în etapa de proiectare. La finalul lunii martie, firma de proiectare a depus cererile pentru obținerea avizelor. Potrivit conceptului, amenajările pentru viitoarea pădure-parc vor fi făcute pe conturul perimetral al Pădurii Verzi, lucrările vor fi minim invazive, iar materialele folosite vor fi ecologice. Conceptul de amenajare are în vedere conservarea biodiversității și retsaurarea ecologică, ameliorarea climaticii în mediul urban, precum și accesibilitatea pentru toate grupele de vârstă.

