
Vai și amar cum a ajuns un Spațiu cu Altă Destinație (SAD) al Primăriei Municipiului Timișoara, care trebuia să funcționeze ca un cabinet stomatologic pentru elevi. Interiorul e degradat, totul pare o ruină, iar tehnica medicală cu care a fost dotat a dispărut, așa cum remarcă Ilie Vasile Sîrbu, candidatul AUR la Primăria Timișoara:
„În loc să producă bani pentru bugetul local, produce multă pagubă. În acest timp, timișorenii proprietari de Spații cu Altă Destinație sunt cocoșați de greutatea impozitelor. În acest loc, în anul 2011, Primăria Timișoara a inaugurat un cabinet stomatologic dedicat exclusiv elevilor din Timișoara, Piața Sfântu Gheorghe numărul 4, iar tratamentul copiilor se făcea gratuit, numai pe baza carnetului de elev.

Întreaga tehnică medicală cu care a fost dotat acest cabinet a dispărut! Unde? Răspunsul este un mister, la fel ca finanțarea lui Lenin din Elveția”.

