Timișoara a găzduit în această săptămână conferința „Asigurările, instrument de protecție, dar și de dezvoltare economică”, organizată de Ziarul Financiar și Omniasig în întreaga țară. Temele de discuție le-au reprezentat rolul asigurărilor în economia românească și dezvoltarea pieței financiare, colaborarea dintre companiile de asigurări, brokeri și mediul de business, iar vorbitori au fost specialiști în domeniu, antreprenori, profesori universitari și oameni de afaceri din Timiș. Un important domeniu de activitate, cel al agriculturii, a fost reprezentat în discuțiile despre asigurări de Janco Zifceak, co-fondator al grupului Maxagro.

„Fără asigurări nu poți să ai o afacere sănătoasă, o afacere sigură. Nu poți fi în siguranță pe termen mediu sau lung, dacă nu ești asigurat pentru riscuri care ne pândesc în fiecare zi și pot să apară oricând. Poți să ai o afacere prosperă care – dacă nu ai o asigurare – se poate ruina în cazul în care se întâmplă ceva. Chiar dacă ai un cost cu aceste asigurări, diminuezi riscurile. Noi suntem asigurați în proporție de 90 la sută pentru bunuri ”, a spus în conferință, Janco Zifceak, co-fondator al grupului Maxagro.

Domeniile de activitate acoperite de grupul Maxagro cuprind construcția de drumuri, zootehnie, agricultură, energie regenerabilă și depozitare.

Conferința de la Timișoara a abordat subiectul asigurărilor și în alte domenii de activitate precum mediul universitar. Economia românească este an de an în creștere, iar piața asigurărilor ramâne încă la niveluri mult scăzute ca pondere în PIB și cheltuieli pe cap de locuitor față de piețele dezvoltate, iar mediul academic joacă aici un rol important.

„Mediul academic în parteneriat cu Autoritatea de Supreveghere Financiară, cu asociațiile profesionale și companiile de asigurări trebuie să se implice în ceea ce înseamnă educația financiară a cetățenilor. Avem stagii de practică și internship în domeniul asigurărilor, pe care studenții le pot accesa. Mai mult, în premieră pentru regiunea de Vest, avem un program de training și coaching pe activități extracuriculare în domeniul asigurărilor, în care specialiști din piață, profesioniști, vin și le aduc aportul lor practic studenților care în anul doi de facultate, disciplina de Asigurări, participă la competiții simulând procesul de asigurare la nivel real”, a explicat Flavia Barna, prorector la Universitatea de Vest Timișoara, responsabil cu parteneriatele instituționale, managementul proiectelor europene și antreprenoriat.