Luna iunie începe cu două zile de șah la Muzeul Național al Banatului. Copii și părinți, împreună (sau separat), sunt invitați la un turneu de șah lejer. Descoperim împreună cât de distractiv poate fi să jucăm „sportul minții”.

Muzeul Național al Banatului din Timișoara împreună cu Societatea de Istorie și Arheologie a Banatului, CONSTRUCTIM SA și publicația „Știri pentru” Copii invită copiii și părinții la un turneu de șah care se va desfășura cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, în zilele de 1-2 iunie. Participarea este gratuită, fiind necesară înscrierea (nume, prenume, vârstă, nivel) în prealabil la adresele de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Vârsta minimă recomandată (nu obligatorie) – 7 ani. Vârsta maximă, 99+.

Șahul este un joc de strategie care poate fi nu doar distractiv, dar și educativ. Copiii cool joacă șah. Și părinții lor, la fel!

„Dacă sunteți indeciși în a participa sau dacă vă gândiți că nu ați mai jucat de mult și v-ați ieșit din mână, avem câteva motive pentru a vă înscrie în turneu de șah de la Muzeul Național al Banatului. Șahul este benefic pentru copii, dar și pentru adulți: dezvoltă gândirea logică (deoarece jocul necesită planificare și analiză), ajută la îmbunătățirea concentrării și a atenției, stimulează memoria, învață răbdarea și gestionarea timpului (deoarece fiecare mutare trebuie gândită cu atenție). Nu în ultimul rând, șahul dezvoltă abilitățile sociale. Participarea la turnee de șah oferă oportunitatea de a socializa și de a învăța să câștigi (sau să pierzi) cu grație. În șah, fiecare mutare contează, astfel, copiii învață să ia decizii strategice care pot afecta întregul joc și să și le asume.

Așadar, vă așteptăm pe 1 și 2 iunie, cu mic cu mare, copii și părinți, să jucăm partide de șah împreună. Garantat va fi distractiv. Punem în joc premii interesante!”, transmit reprezentanții instituției.

Premiile:
Locul 1: 1000 lei
Locul 2: 600 lei
Locul 3: 300 lei.