
E mare bucurie pentru cei mici și nu numai: de Ziua Copilului, 1 iunie, se redeschide ştrandul din Timiș care este un adevărat brand național. Asta, pentru că este singurul strand termal din România cu apă caldă vindecătoare scoasă de la aproape 2.000 de metri adâncime și vărsată direct în bazin.

Este vorba de Ştrandul termal din Lovrin, care dispune de un bazin cu apă termală, foișor cu grătar, o plajă cu nisip, gazon, șezlonguri și terenuri pentru tenis și fotbal.
Pentru a intra la ştrandul din Lovrin, unde imaginile prezentate vorbesc de la sine, adulţii plătesc 30 de lei, iar copiii şi pensionarii, 20 lei.

