
Pentru al patrulea an consecutiv, locuitorii din comuna Giarmata și satul Cerneteaz au luat parte la ture de mișcare pentru 6 proiecte sociale, educaționale și de protecția animalelor din comunitatea de lângă Timișoara. Primele trei ediții „Giarmata În Mișcare” din 2021 – 2023 au mișcat comunitatea pentru proiecte locale și au strâns peste 30.000 de euro din donații ale locuitorilor și oamenilor de bine.
Evenimentul a avut loc duminică, 2 iunie, la Sala de Sport din Giarmata, și a adus împreună peste 270 de alergători de toate varstele la ture de alergare de 1, 4 și 8 kilometri în jurul comunei Giarmata, dar și o cursă de biciclete pentru adulți și una pentru copii. O cursă de 500 de metri i-a provocat pe copii cu vârsta între 4 și 7 ani alături de părinți să alerge.
„Am fost onorați duminică să facem împreună mișcare pentru proiecte care cresc Giarmata și Cerneteazul, alături de sute de oameni de bine. Am avut o vreme excelentă și atmosfera a fost magică. Peste 270 de sportivi de toate vârstele s-au aventurat în curse de mișcare prin Giarmata alături de localnici. A fost o zi minunată”, a declarat Flavius Ilioni Loga, președintele Asociației LOGS, unul din organizatori.

Sportivii de toate vârstele au strâns deja suma de 14.800 de euro pentru 6 proiecte din Giarmata și Cerneteaz: Școală după Școală - Susține Educația Continuă, derulat de Asociația Strada Vesela în parteneriat cu Școala Gimnazială Giarmata; sterilizare câini și pisici, implementat de Asociația Strada Veselă; Facem pădure la Giarmata, organizat de Asociația Verde de Banat; Tabăra de vară pentru copii realizată de Kids Club Giarmata; Mișcăm inimi pentru copiii cu dizabilități din Giarmata, propusă de un grup informal de părinți din Giarmata împreuna cu LOGS Grup de Inițiative Sociale; Atelierul de pe Veseliei pentru copii rromi, derulat de Asociația Seeds of Kenosis - Education din Cerneteaz.
35 de Ambasadori DeFapteBune s-au alăturat competiției, persoane publice, sportivi, profesori dar și influenceri, și au susținut prin donații unul din cele 6 proiecte caritabile și încurajează donații și persoane să participe la mișcare.
Peste 50 de copii și tineri refugiați din Ucraina, stabiliți în Timișoara au participat la eveniment și au venit special la Giarmata pentru a susține și ei prin mișcare și donații proiectele din comunitate.
Evenimentul a fost organizat de LOGS Grup de Inițiative Sociale, Primăria Comunei Giarmata, Școala Gimnazială Giarmata, CSC Millenium Giarmata, La Milu și Strada Veselă, cu susținerea Hamilton, Decathlon și Fabricii de Biciclete din Timișoara.

