Primăria Timișoara anunță că va continua seria tratamentelor de dezinsecție aeriană pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora pe domeniul public al orașului. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 17-22 iunie 2024. În funcție de condițiile meteo, tratamentele vor fi efectuate dimineața, între orele 6-10.şi seara între orele 17-21.

„Stropirile se efectuează pe toată raza orașului Timișoara, și se va insista în zonele parcurilor, locurilor de joacă, malurilor Begăi și bălților. Totodată, recomandăm apicultorilor ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv să scoată stupii în afara ariei de stropire. Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător. Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (...) Facem apel la cetățeni să coopereze și să respecte recomandările pentru a maximiza eficiența acestei campanii. Reamintim că proprietarilor le revine responsabilitatea de a efectua acțiuni de dezinsecție, pe domeniul privat care le aparține, inclusiv în grădini și curți, pentru a asigura combaterea eficientă a țânțarilor”, a anunțat municipalitatea.

Aceasta este deja a treia campanie de dezinsecție împotriva țânțarilor din acest sezon. Prima a fost în luna mai (terestră și aeriană) și a doua la început de iunie (terestră).