
Rusaliile, Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele, Ziua Universală a Iei, toate au dat naștere unui tablou de poveste, la Muzeul Apei Timișoara, Calea Urseni nr. 26.
Astfel, în perioada 26 iunie - 3 iulie 2024, muzeul găzduiește expoziția inedită de port popular, artă decorativă și fotografie, ”SÂNZIENE la OZN”. Organizată de Fundația Aquatim și Asociația pentru cultură și tradiție ASOCULT cu sprijinul Aquatim SA, expoziția celebrează arta și tradițiile populare, valorile și rădăcinile noastre strămoșești.”Sânziene la OZN” este o expoziție inedită, care ne conectează la rădăcini, la valorile culturii și tradițiilor populare.
Cei interesați pot admira de aproape minunatele costume, din regiunile Banatului de munte și de câmpie, Olteniei, Bucovinei, din Sibiu, Bistrița și Baia Mare. Împreună cu obiectele decorative expuse, acestea aparțin colecției Asocult din Voiteg și au fost alese cu grijă și cu drag de Carmen și Laura Cazan.
„Din admirație și respect pentru tradițiile și valorile populare, noi, familia Cazan, am vrut să aducem o contribuție , oricât de mică ar fi ea, la... neuitare. Nu aș putea plasa exact în timp începuturile inițiativei noastre, pot spune însă că am iubit dintotdeauna frumosul, lumea satului, obiceiurile , costumele populare... Unele sunt moștenite de la bunici și străbunici și păstrate cu sfințenie... Apoi am achiziționat tot ce am considerat că merită atenție, de la costume complete la piese componente, până când am simțit că a sosit momentul să le expunem în mod organizat pentru a putea fi văzute de toți cei care doresc să-și cunoască mai bine rădăcinile”, a mărturisit Laura Cazan,

