
Alegerile au trecut și în localitățile din județul Timiș începe să se instaleze normalitatea. S-a încheiat, astfel, o perioadă de speculații și promisiuni care de care mai fanteziste, menite să convingă lumea să voteze într-un anumit mod.
Astfel de abordări extreme nu s-au dovedit a fi o mutare câștigătoare pentru mulți dintre candidații care au sperat că pot da lovitura cu lucruri fără acoperire în realitate. Este și cazul comunei Variaș, unde munca echipei instalate în urmă cu 12 ani a fost apreciată și răsplătită prin încredințarea unui nou mandat primarului Nicolae Birău.
„Mă bucur că oamenii au înțeles ce înseamnă să gestionezi bunurile comunității și nu au luat în considerare tot felul de speculații menite doar a destabiliza lucrurile. În același timp, votul acordat mă responsabilizează încă o dată și mă obligă să pun în practică tot ceea ce mi-am propus în următorii patru ani. Este vorba atât de continuarea unor investiții vechi, cât și de obținerea finanțării pentru noi proiecte pe care le am în vedere. Mă refer aici la reabilitarea școlii, la construirea unui complex sportiv, la extinderea și modernizarea centrului comunei, dar și la alte noi investiții menite să crească nivelul de trai în localitățile comunei”, spune Nicolae Birău, primarul din Variaș.

