
A încetat din viață la vârsta de 64 de ani unul dintre cei mai cunoscuți graficieni ai Timișoarei. Lucrările sale, în număr de peste 4.000, au fost expuse în numeroase colecții particulare, în galerii de artă sau în hoteluri.
Vorbim de Traian Abruda, recunoscut și pentru rolul său la revoluție, dar și pentru înființarea Societății Timișoara, fiind unul dintre membrii fondatori.
Dumnezeu să-l odihnească!

