
Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timis, a declarat că administrația județeană va sprijini financiar echipa de fotbal Poli Timișoara.
Simonis a avut discuții cu reprezentanții Universității Politehnica și cu cei ai suporterilor și spune că se caută cele mai eficiente formule juridice pentru ca echipa de fotbal să fie finanțată de CJT. Alfred Simonis dorește ca și Primăria Timișoara să devină parte în acest proiect, astfel încât Poli Timișoara să ajungă în Liga 1 până în următorii trei-patru ani, adică până când va fi gata noul stadion.
„Obligația noastră este de a sprijini echipa de fotbal să ajungă până în Liga 1, dar nu mă angajez ca județul Timiș să finanțeze fotbalul și la nivel de performanță. După accederea în prima ligă vor veni drepturile TV și alți sponsori, dar până atunci este nevoie de ajutorul autorităților locale”, a declarat Alfred Simonis.

