V\iceprimarul Timișoarei Cosmin Tabără a anunțat începerea etapei de construcție a unei noi baze sportive. Constructorul a preluat deja amplasamentul.

„Începe construcția unei noi baze sportive. Este vorba despre cea din strada Mircea cel Batrân. Timișoara are nevoie de infrastructură atât pentru performanță cât și pentru sportul de masă. După stadionul "Eroii Timișoarei", aflat în execuție, este a doua bază sportivă care trece la execuție. Mulțumesc tuturor colegilor din primărie care și-au adus aportul la realizarea documentațiilor. Nu trebuie să ne oprim aici! În câteva luni sper să putem vorbi și despre începerea lucrărilor la un nou parc, care va fi situat pe strada Ion Rațiu, unde vor exista cateva terenuri de sport și culoare de alergare special amenajate, astfel ca și în zona de nord a orașului să putem vorbi despre existența infrastructurii sportive”, a anunțat Cosmin Tabără.

Pe amplasament vor fi construite o tribună cu 470 de locuri, vestiare, cameră pentru arbitri, cameră tehnică, cabinet medical, 4 culoare de alergare de 90 de metri cu groapă de nisip, un teren de baschet cu dimensiuni de competiție și un teren de fotbal cu suprafață sintetică, necesar pe timp de iarnă. „Acest teren va fi dedicat tinerilor care fac performanță, dar și sportului de masă. Va putea fi folosit inclusiv de școli și, corelat cu parcul din strada Ion Rațiu, care va avea tot un profil sportiv, cu pistă de alergare și alte terenuri, va redeschide sportul de performanță și sportul de masă către zona de nord a orașului. Când am preluat mandatul am și spus că Timișoara la nivel de infrastrcutură sportivă este zeroo, iar eu nu pot să fiu indiferent. Acest proiect și stadionul Lego sunt două proiecte care, practic, din idei se transformă în realitate, din vorbe devin fapte. Investim în sănătate investind în sport”, a mai precizat viceprimarul Tabără.