
Drumul județean 691 va fi modernizat de la intersecția cu autostrada A1 până la limita județului Arad, au fost de acord consilierii județeni timișeni la ședința extraordinară de astăzi. Este vorba despre o porțiune de 29 de kilometri, care trece prin localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș iar apoi se întâlnește cu DJ682, în apropierea localității Neudorf din județul Arad.
După cum a explicat președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, arădenii au modernizat porțiunea lor de drum până la intersecția cu DJ 682 acum cinci ani, iar șoseaua este încă în garanție. „Dorim să continuăm modernizarea DJ 691 după partea aceea de 10 kilometri pe care am lărgit-o spre Dumbrăvița și Giarmata și să modernizăm acest cel mai circulat drum județean din Timiș până la limita cu județul Arad”, a spus Alin Nica. Deocamdată nu este necesară lărgirea la patru benzi dincolo de autostradă, dar drumul este grav afectat de circulația autovehiculelor de mare tonaj care trec spre Lipova.
Modernizarea DJ691 se află pe lista de finanțare în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, suma de care ar putea beneficia ridicându-se la 102 milioane de lei, dintr-un cost total estimat la 126 de milioane de lei.

