
„Avem deja 75% din cantitatea de gaz necesară, plus 50.000 de tone de cărbune pentru iarna ce vine. Echipa de la Colterm continuă achizițiile”, a anunțat primarul Dominic Fritz.
De asemenea, primarul Timișoarei a mai subliniat că se lucrează la un mare proiect de înverzire a modului de producere a energiei termice: „Am depus un proiect de 219 milioane de lei pentru a putea instala 10 turbine pe gaz (sau pe hidrogen verde, în viitor) care produc atât energie termică, cât și energie electrică. Astfel, vom înlocui aproape două treimi din consumul de cărbune pentru încălzirea centralizată și vom reduce drastic poluarea”.

