Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș, împreună cu președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, și directorul executiv al DSVSA Timiș, Flavius Nicoară, s-au deplasat miercuri în localitatea Clopodia, comuna Jamu Mare din județul Timiș.

Au avut întrevederi și au discutat cu crescătorii de ovine afectați de pestă și cu reprezentanții autorităților locale. Împreună au încercat să găsească cele mai bune soluții pentru rezolvarea și depășirea situației create de confirmarea pestei la micile rumegătoare.

„Am promis că mă voi întâlni cu crescătorii de ovine afectați de pestă încă de când aceasta a fost confirmată în județul Timiș. Astăzi, acum, sunt aici, în localitatea Clopodia. De la confirmarea primului focar de pestă am păstrat o legătură continuă cu președintele ANSVSA, directorul DSVSA Timiș și cu primarul comunei Jamu Mare pentru a găsi cele mai bune soluții în limitele prevăzute de lege pentru ca problemele crescătorilor de mici rumegătoare să fie rezolvate în cel mai scurt timp. Întâlnirea pe care am convocat-o la Timișoara, la Instituția Prefectului, avea tocmai acest scop, de a stabili din punct de vedere legal care sunt cele mai bune soluții pentru depășirea acestei situații. Am venit la fața locului fără nici o ezitare, tocmai pentru că am înțeles faptul că oamenii au nevoie de noi aici. Vrem să găsim împreună cele mai bune soluții pentru ei. Este o situație prin care nimeni nu ar vrea să treacă, iar deciziile care vor fi luate nu trebuie să afecteze nicio persoană sau familie a crescătorilor de ovine. Rămânem aici până dimineață dacă este nevoie pentru a discuta cu fiecare om și pentru a rezolva problemele existente”, a declarat, miercuri, prefectul Mihai Ritivoiu.