
Sunt vești bune pentru cetățenii comunei Șag. Marți, 10 septembrie, după ora 16, se va deschide traficul pe varianta de ocolire Timișoara Sud. Tronsonul se desfășoară pe raza municipiului Timișoara și a localităților Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșniţa Nouă și Ghiroda și completează varianta existentă de ocolire a Timișoarei, pornind din nodul rutier de pe DN 6 (Ghiroda). Pe lângă beneficiile locale, centura Timişoara Sud va avea ca rezultat fluidizarea traficului intern și internațional care intră în țară prin zona Moravița, se desfășoară pe DN 59, ajunge în zona Timişoara și se îndreaptă către centrul țării pe DN 6 sau pe autostrada A1 Nădlac - Sibiu.
Centura municipiului va avea indicativul VTM – Varianta Timișoara, indicativ care se va aplica și centurii existente și care se va extinde și la varianta de ocolire Timișoara Vest, aflată în procedură pentru desemnarea constructorului. VTM este drum național și este nevoie de achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România (rovinietă).
„Aceste investiții contribuie semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor prin reducerea aglomerației, a timpului petrecut în trafic și impulsionează dezvoltarea economică a regiunii”, a declarat Flavius Roșu, primarul comunei Șag.

