
Au muncit o viață împreună, iar acum se întâlnesc ori de câte ori au prilejul. Este vorba despre foști muncitori la una dintre întreprinderile emblematice ale regimului trecut din Timișoara, și anume Ambalajul metalic.
La inițiativa lui Valerian Chifan, fost angajat al secției sculărie a întreprinderii, și în acest an câteva zeci de foști colegi s-au întâlnit la un restaurant, unde au depănat amintiri și au rememorat momentele în care au muncit cot la cot.
Atmosfera a fost una de prietenie, marcată de bucuria revederii.

