Cu un număr de elevi în creștere de la an la an, școala din Calea Șagului avea nevoie de noi spații, iar Primăria a ridicat un nou corp de clădire, cu săli de clasă în care pot învăța aproape 200 de elevi. Odată finalizată recepția, conducerea școlii va obține avizele necesare, inclusiv de la Ministerul Educației pentru introducerea în circuitul educațional, iar copiii vor putea studia în clădirea ridicată de la zero.

Școala gimnazială 13 nu mai făcea față numărului mare de elevi, fiind una dintre cele mai soliciate din oraș. Noua clădire are o suprafață construită de 533 mp și șapte săli de clasă dotate cu table inteligente, table magnetice, videoproiectare și mobilier atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Investiția Primăriei a inclus și o nouă sală de sport, care va fi dotată cu o tribună cu 30 de locuri, echipamente pentru gimnastică, baschet și volei, precum și cu mobilier pentru vestiare. Lucrările aferente investiției „Construire corp P+1E la Școala Gimnazială nr. 13 din Timișoara, str. Musicescu nr.14” s-au ridicat la o valoare de 3.908.730 de lei (TVA inclus) și au fost executate de Conpep Drag SRL.