„Cetățenii moldoveni sunt în pragul unui examen de maturitate politică, pe care sunt convins că îl vor trece cu brio. Locul Moldovei este în familia statelor democratice, în care libertatea și respectarea drepturilor omului nu sunt opționale. M-am bucurat că aceste idei sunt împărtășite de colegii din Consiliul Raional Nisporeni”, a declarat Alin NIca, președintele Consiliului Județean Timiș.

Parteneriatul dintre județul Timiș și raionul Nisporeni se dovedește a fi mai mult decât o cooperare administrativă, existând o viziune comună despre viitor. În cadrul ședinței festive la care au luat parte consilieri județeni din Timiș și consilieri raionali din Nisporeni, Alin Nica a subliniat, din nou, beneficiile pe care apartenența la Uniunea Europeană le aduce pentru dezvoltarea și bunăstarea membrilor săi.

S-au făcut deja pași concreți în sprijinul comunității din Nisporeni. Locuitorii de acolo au acces la servicii medicale performante cu ajutorul aparatului radiologic finanțat de CJT. Copiii talentați din Nisporeni vor învăța în condiții mult mai bune datorită proiectului de renovare a Școlii de Muzică, susținut financiar de CJT.

„Mulțumesc președintelui Ion Diavor, conducerii administrației raionale, consilierilor raionali, consilierilor județeni din Timiș, care au demonstrat că grija pentru oameni, preocuparea pentru educație și sănătate nu au culoare politică, sunt valori universale, care au puterea să ne aducă împreună”, a mai declarat Alin Nica.