Prezent pe șantierul tronsonului de 10 kilometri lipsă din autostrada A1 pe sectorul Margina - Holdea, care include și cei 2,13 kilometri unde vor fi amplasate tunelurile botezate „pentru urși”, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că această porțiune comstituie o rușine nu doar pentru bănățeni, ci și pentru întreaga țară.

„Când am ajuns ministru al transporturilor în 2021, lucrurile erau exact în aceeaşi stare ca în 2017. Am reuşit destul de repede să organizăm licitaţia, să facem proiectare plus execuţie, iar câştigătorul licitaţiei este o companie care a dovedit că îşi face treaba. Mobilizarea este foarte bună şi va continua să fie cel puţin la fel de bună. Aceşti 10 kilometri lipsă din tronson înseamnă foarte mult pentru şoferi, pierderi de timp, este o ruşine pentru bănăţeni. De aceea, oricine va veni în noul guvern, din decembrie, va beneficia de presiunea pozitivă a mea şi a celorlalţi colegi pentru ca acest proiect să nu fie lăsat deoparte, ceea ce este foarte important".

În opinia ministrului, lucrările merg bine, iar termenul de finalizare (sfârșitul anului 2026) ar putea fi devansat, pentru că el i-a obișnuit pe beneficiari ca lucrările să se termine mai rapid. La ora actuală s-a executat 7% din lucrare, dar se muncește în ritm alert, alături de antreprenorul român fiind prezentă pe șantier și o firmă bosniacă, specializată în construirea de tuneluri.

Vizita lui Sorin Grindeanu a mai inclus și participarea la ceremonia de învestire a primarului municipiului Lugoj și constituirea Consiliului Local, precum și verificarea lucrărilor care se desfășoară la gara din Lugoj, pentru modernizarea căii ferate pe tronsonul Lugoj - Timişoara Est, prin PNRR.