
Viceprimarul PNL Cosmin Tabără a prezentat, într-o conferință de presă, un scurt bilanț al celor aproape patru ani de mandat. Nu a fost o perioadă ușoară, dacă e să amintim doar de pandemie, migranți sau de haosul din unele structuri ale muncipalității, ca să nu mai vorbim de tensiunile politice care au existat între partidul din care face parte și conducerea USR a Primăriei Timișoara. Mesajul lui Tabără privitor la acest ultim aspect a fost destul de limpede și face parte din viziunea sa ca om politic: „Am fost pus aici ca să lucrez, nu să mă țin de scandaluri. Obiectivul meu a fost acela de a construi, de a face lucruri utile pentru timișoreni, nu să pun piedici. Nu înseamnă că nu am avut opinii contrare cu ale primarului, dar le-am discutat într-un cadru civilizat, decent, în birouri, cu argumente. A fost o muncă în care am investit foarte mult și mă bucur că s-a ținut cont de ceea ce spuneam”.
Tot datorită factorului politic, atribuțiile lui Cosmin Tabără au fost restrânse pe parcursul mandatului, dar chiar și în aceste condiții există multe zone în care și-a pus amprenta, cu efecte concrete. Una dintre acestea a fost situația de la Poliția Locală (de care a răspuns, la un moment dat), unde lucrurile s-au stabilizat și acum există o conducere care are legitimitate, după opt ani de interimat.
Situația delicată din fruntea Direcției de Patromoniu, unde a existat un director cu suspiciuni de corupție, a constituit o altă provocare care a fost rezolvată și s-a intrat în normnalitate. De asemenea, s-au eliminat incertitudinile cu privire la terenurile acordate în baza Legii 15/2003 pe strada Locotentent Ovidiu Balea, unde lucrurile erau blocate încă din 2016. O altă realizare pe care viceprimarul PNL și-o trece în cont este situația de la Pădurea Verde, unde se va realiza o pădure-parc, deși, la un momnent dat, datorită depășirii termenelor stabilite, pădurea ar fi revenit statului.
Situația bazelor sportive, unde s-au făcut progrese vizibile, cea de la aeroportul Cioca sau parcarea de lângă Hotel Timișoara sunt alte obiective unde Cosmin Tabără a avut un rol important pentru ca lucrurile să intre pe făgașul firesc. Iată principalele proiecte pe care le-a avut în vedere la început de mandat:
- Inventarierea Spațiilor cu altă destinație
- Realizarea unei aplicații pentru Direcția de Patrimoniu (refuzată)
- Recuperarea Turnului de pe strada Samuil Micu nr. 16, din cartierul Fabric (aflat în desfășurare)
- Constituirea unei comisii pentru demararea completării Formularului P4000 pentru recuperarea patrimoniului din proprietatea statului român
- Inventarierea, intabularea Adăposturilor Civile
- Stadionul Eroii Timișoarei – În execuție
- Baza sportivă Mircea cel Bătrân – În execuție
- DALI + PT Complex Sportiv Bega, intrarea Zânelor nr. 2
- DALI + PT Stadion Rugby, Strada Theodor Aman
- Achiziționarea de materiale sportive pentru școlile aflate în administrarea Primăriei Municipiului Timișoara
- Sala „Constantin Jude”: execuție lucrări de conformare autorizare siguranță la incendii
- Expertiză Tehnică + DALI + PT, înlocuirea/reabilitare pardoseală modernizare iluminat interior
- Modernizarea Sălii Polivalente „Constantin Jude”. (Aviz ISU, proiect pentru sistem de iluminare și pardosea)
- SF Amenajare teren sport multifuncționale în cartiere la intersecția Calea Bogdăneștilor cu Strada Ioan Rațiu
- Demararea procedurilor de recuperare a bazelor sportive de pe malurile Canalului Bega
- Punerea în aplicare a Legii 15 sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personal
- Demararea lucrărilor pentru baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu
- Proiectul Pădurea Verde – pădure parc în Timișoara
- Proceduri de restituire Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
- Trecerea din domeniul privat al CLT în domniul privat al CJT a clădirilor aeroportului Cioca
- Medierea pentru trasferul terenului aflat în proprietatea CLT de pe strada Ioan din Timișoara către CJT pentru construirea parcării cu patru etaje
- Schimbul de teren între CLT și CJT Bastion
- Cetăţean de onoare al fostului fotbalist Iosif Rotariu
- Cetăţean de onoare membrii formației Pro Musica
- Cetăţean de onoare Nicolae Ivan - fondatorul revistei „Fruncea”
- Deblocarea proiectului de la Spitalul Municipal, a buncărului unde funcționează noul aparat de radioterapie, un accelerator modern pentru tratamentul cancerului, mulțumesc tuturor celor care au pus umărul la realizarea lui
- Deblocarea lucrărilor de la șantierele Clinicii de Balneofizioterapie și Clinica ORL
- În anul 2022 s-au contractat prin achiziție directă servicii necesare înhumării în cimitirele publice umane situate în str. Sever Bocu (fostă Calea Lipovei), Str. Stuparilor, Calea Șagului și Str. Rusu Șirianu pe o perioadă de 6 luni
- Reamenajarea aleilor şi a spaţiilor tehnice şi vestiare Stadionul Rugby str. T. Aman
- Proiect pentru un port turistic și economic în Timișoara pe malurile Canalului navigabil Bega.

