La Chevereșu Mare a avut loc un eveniment foarte important pentru viitorul comunei: învestirea și jurământul în funcțiile de primar și de consilieri locali. La festivitățile la care au participat mai multe oficialități județene au fost învestiți în funcții noii consilieri locali: Dumitru Fărțală (AUR), Francisc Feher (PSD), Dorel Gavrilă (PSD), Simion Horoba (PNL), Adi Ilie (PSD), Cristina Pantiș (PSD), Dănuț Parneu (PSD), Victoraș Petrea (PSD), Alin Șandor (AUR), Titel Nicoale (PSD) și Ana Tripon (PSD).

Primarul Marcel Muia, căruia cetățenii comunei i-au încredințat un nou mandat în fruntea administrației locale, a transmis următorul mesaj:

„Mulțumesc tuturor pentru prezență, atât cea de astăzi, cât și cea de la alegerile din 9 iulie, și sper într-o bună colaborare cu actualul consiliu local, așa cum am avut și cu celelalte foruri. Este foarte important ca în permanență să ne aducem aminte de jurământul pe care l-am depus astăzi și să facem tot ceea ce putem, cu implicarea și cu capacitățile noastre, astfel încât viața locuitorilor comunei să fie mai bună. Sunt onorat să lucrăm împreună pentru binele și dezvoltarea comunității noastre și vă felicit pentru învestirea în această funcție de mare responsabilitate. Sper ca acest mandat să fie unul în care să colaborăm cu deschidere, respect și implicare deplină, astfel încât să generăm proiecte valoroase, care răspund necesităților locuitorilor comunei noastre. Fie ca încrederea și unitatea să ne călăuzească fiecare pas în slujba comunei Chevereșu Mare. Mult succes și multă inspirație!”.