
Ceremonialul militar-religios derulat de 1 Decembrie în fața Catedralei Mitropolitane a reușit să atragă un public numeros, cu toate că autoritățile au declarat anterior că, din cauza contextului electoral, nu va exista prea mult fast. Defilarea reprezentanților instituțiilor militarizate a fost în special apreciată de timișorenii de toate vârstele, dar mai ales de cei mici, mulți dintre ei având pictat pe obraz steagul național. Deși în partea dinspre Parcul Central, de exemplu, muzica militară nu se prea auzea, ostașii au fost aplaudați de numeroșii privilegiați înșirați de o parte și de ceaaltă a bulevardului Regele Ferdinand. De menționat că au participat la defilare și membri ai Regimentului de Gardă din cadrul Asociației Reconstituiri Istorice.
Spre seară, a avut loc ceremonia militară de retragere cu torțe, pe traseul: Str. Mărășești, Str. Sfântul Ioan, Bd. Republicii, Bd. Regele Ferdinand, Catedrală, Primărie, Bd. CD Loga, Mitropolie, Bd. Revoluției din 1989, Prefectură, Piața Sfântu Gheorghe, Str. 9 Mai, Piața Libertății, Str. Alba Iulia, Piața Victoriei, Str. Mărășești.
În același context, de la ora 18:00, pe scena din Piața Victoriei a fost proiectată înregistrarea spectacolului „Te binecuvântez, Românie!”, producție a Casei de Cultură a municipiului din anul 2021, dedicată Zilei Naționale a României. Spectacolul, care este o poveste a României Mari în muzică și versuri, îi sunt ca soliști pe Andreea Voica, Răzvan Rădos și Mihai Prelipcian, iar printre invitați, pe Paula Maria Frunzetti, Deian Galetin (acordeon), Alexandru Cena (pian), Grigore Teodorescu (percuție), Andrei Candrianu (trompetă) și Cristian Duță (vioară). Dirijori: Vasile Bădescu și Răzvan Rădos.
Proiecția spectacolului a fost urmată de un scurt recital de muzică patriotică susținută, pe scena Târgului de Crăciun, de Muzica militară a Brigăzii 18 ISR „Decebal”, la finalul retragerii cu torțe.

