Situată într-o zonă foarte apropiată de centrul Timișoarei, parcarea magazinului Kaufland de pe strada Gheorghe Lazăr a fost mereu ținta amatorilor de gratuități. Un loc în care să-ți poți lăsa mașina câteva ore fără griji nu e ceva de lepădat, mai ales la orele de vârf, când în centru n-ai loc să arunci un ac, darămite să parchezi o mașină, fie și cu plată. Magazinul a încercat tot felul de soluții, una dintre ele fiind barierele de la cele trei intrări, dar acestea nu au viață prea lungă, fiind ori vandalizate, ori nefuncționale.

 

La început de săptămână se încearcă o nouă soluție pentru eliberarea parcării. Proprietarii autoturismelor staționate de prea multă vreme în parcarea Kaufland au parte de depeșe format A4 de la conducere, prin care sunt rugați să elibereze imediat spațiul pe care îl ocupă „într-un mod abuziv și neautorizat”. În caz contrar, magazinul își rezervă dreptul de a „iniția demersuri legale”. Miercuri erau destule autoturisme cu „felicitări” în parbriz.

 

Dacă până acum nimic nu a funcționat, nici barierele, nici încercarea de taxare, vom vedea ce se va întâmpla în continuare. Duse sunt vremurile de la înființarea magazinului Kaufland de pe Gheorghe Lazăr, când acesta își lua angajamentul în fața Consiliului Local Timișoara că va oferi locuri de lăsat mașinile riveranilor deposedați de parcarea din spatele blocului...