Avem o nouă dată la care ar trebui să pornească Ceasul floral din Timișoara. Lăsat multă vreme de izbeliște, acest simbol al orașului a sensibilizat o asociație a femeilor din Timișoara, Lions Diamond Club, care s-a implicat la modul cel mai serios pentru refacerea acestui obiectiv foarte îndrăgit pe vremuri în Timișoara.

Femeile cu inițiativă au strâns banii, au cumpărat mecanismul care a costat 84.000 de lei și l-au donat municipalității, în a cărui custodie se află și în acest moment. Mai mult, Lions Diamond Club s-a ocupat și de obținerea avizelor necesare, urmând ca autorizația de construire și lucrările de consolidare să revină în sarcina Primăriei Timișoara. Pare simplu și logic, numai că a trecut un an șu jumătate de când mecanismul ceasului zace în sertarele primăriei, iar simbolul Timișoarei a rămas și fără limbi. În plus, partea din spate continuă să rămână un focar de infecție, plină de duhoare, mizerie și excremente.

Așadar, când se dă drumul la ceas? Ramona Olteanu, cea care s-a ocupat din partea Lions Diamond Club de refacerea obiectivului, spune că are promisiuni din partea viceprimarului Ruben Lațcău că până la primăvară va fi obținută autorizația de construire și vor începe efectiv lucrările. „Așa este, s-a întârziat foarte mult, au fost diverse discuții și controverse pe marginea proiectului, dar acum, după ce au trecut și alegerile și există un nou consiliu local, avem promisiunea din partea viceprimarului Ruben Lațcău că lucrurile vor fi tratate cu prioritate. În primăvară, ar trebui să fie demarate lucrările, iar anul viitor să fie finalizate, pentru ca timișorenii să se bucure de acest simbol al orașului”, spune cu optimism Ramona Olteanu.