
Ca un șantier părăsit, așa arată una dintre intrările din Parcul Copiilor din Timișoara. Micuții împreună cu părinții care vin în acest parc al Timișoarei au parte de o imagine dezagreabilă, plină de tot felul de resturi de construcții, gunoaie și chiar un WC abandonat.
Vorbim de intrarea dinspre strada Cezar, care a făcut obiectul unui scandal monstru în primăvara anului trecut. Atunci, Primăria Timișoara a demarat demolarea a două construcții ridicate ilegal de două familii de rromi. În urma demolării, strada Cezar a devenit culoar pietonal, făcând legătura între b-dul C.D. Loga și Parcul Copiilor. Demolarea s-a făcut cu mare scandal, primarul Dominic Fritz erijându-se în luptător înverșunat împotriva mafiei imobiliare, cu rromi afectați de deciziile edilului-șef.
Acum, la nouă luni de la redarea acestei străzi circuitului pietonal, am rămas cu această imagine dezagreabilă, total nepotrivită pentru intrarea într-un parc al copiilor.

