În 2024, Primăria Timișoara a aprobat nouă dosare de scutire la plata impozitului pentru proprietarii care și-au reabilitat din banii lor, până la finalul anului 2023, clădirile istorice în care locuiesc. În total, 84 de proprietari sunt scutiți de taxa pe proprietate timp de cinci ani.

Imobilele scutite se află pe str. Caruso nr. 3, str. Mărășești nr. 12, str. Vasile Alecsandri nr. 5, Piața Petru Rareș nr. 1, str. Eugeniu de Savoya numerele 9, 11, 12 și 22.

Proprietarii de clădiri istorice din Timișoara care și-au renovat imobilul în 2024 pot solicita scutirea de la plata impozitului până la 31 martie 2025. Facilitatea este valabilă timp de 5 ani consecutivi și reprezintă o formă de sprijin pentru cei care investesc în întreținerea și protejarea patrimoniului arhitectural al orașului.

Pentru a beneficia de scutire, lucrările trebuie să fi fost recepționate până la 31 decembrie 2024. Aceasta rămâne valabilă și în cazul soțului supraviețuitor sau al moștenitorilor legali. În cazul înstrăinării clădirii, noul proprietar nu va putea beneficia de scutire.

Solicitarea poate fi depusă fizic la Primăria Timișoara, C.D. Loga, nr. 1, Camera 12, online pe Portalul Unic sau prin email la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..